Banner homepage 02

Construim împreună și schimbăm vieți

 

 

Ne alăturăm campaniei globale „Construim împreună”

 

Ca parte a acestui efort, am organizat un punct de colectare în Showroom-ul FordStore BDT, unde oricine poate dona alimente neperisabile de bază, care apoi sunt preluate de organizații non-profit și livrate către locațiile care au nevoie de acestea.

 

În 2025, dealerii Ford din întreaga lume își unesc forțele pentru a organiza campanii de donare de alimente, menite să contribuie la asigurarea accesului la alimente de bază pentru cei aflați în nevoie


Clienții Ford și comunitatea sunt încurajați să doneze produse alimentare neperisabile între 15 și 25 septembrie în showroom-urile distribuitorilor Ford din rețeaua națională care participă la campanie.

De peste 122 de ani, Ford a fost alături de comunități, atât în momentele bune, cât și în cele grele. Fiind o companie de familie, Ford a fost condusă de valori puternice și de un angajament profund față de acțiunile filantropice - valori împărtășite de angajați și de rețeaua noastră de distribuitori încă din prima zi. Știm că realizăm mult mai mult atunci când ne unim cu toții în jurul unui scop comun, iar aceasta este esența inițiativei „Construim împreună”.

Pentru prima dată, Ford Motor Company extinde campania umanitară “Construim împreună” la nivel global pentru a crește impactul său și a ajuta comunitățile locale. Inițiativa reunește puterea companiei Ford, combinând filantropia corporatistă, angajații săi și rețeaua globală de dealeri pentru a aborda dezvoltarea comunității, educația, accesul la alimente de bază și ajutorul în caz de dezastru.

La fel ca în România, distribuitorii autorizați Ford din întreaga lume colectează în perioada 15-25 septembrie alimente esențiale pentru combaterea foametei și satisfacerea nevoilor critice. 

În România, colectarea se face în 16 orașe, cu suportul a peste 20 de distribuitori Ford, alimentele fiind preluate de Rotary Club Craiova Probitas prin cluburile sale de la nivel național și apoi distribuite către beneficiari.

„Cred că rolul nostru se extinde mult dincolo de vânzarea de vehicule și ne-am bucurat enorm că am putut să luam parte la campania globală “Construim împreună”. Pentru noi, participarea la această acțiune de colectare de alimente reflectă angajamentul nostru profund față de comunitate și, de aceea îi încurajăm pe toți cei care pot dona să ni se alăture în acest efort de a ne ajuta aproapele”, a declarat Roxana Capătă, Director General Ford România Services

Campania “Construim împreună” este concepută pentru a consolida angajamentul de lungă durată al companiei față de comunitate. Acesta include peste 2,4 miliarde de dolari în donații filantropice și 1,8 milioane de ore de voluntariat. Cu participarea suplimentară a rețelei globale de dealeri și a voluntarilor Ford din întreaga lume, campania “Construim împreună” abordează latura filantropică la nivel de corporație într-un mod diferit, pentru a satisface nevoile existente în comunitățile locale, ținând cont de provocările cu care acestea se confruntă zi de zi.

 

🎉 Contribuie și tu, orice cantitate contează!