• PUMA

PUMA

 

Noua Puma reprezintă următorul capitol din filosofia de design a Ford centrată pe om,care va consolida marca Ford în Europa în ceea ce priveşte calitatea, multitudinea de tehnologii şi plăcerea de a conduce.

Confort

Nu este doar încântător pentru ochi, ci şi inteligent. Habitaclul Ford Puma te învăluie printr-un design elegant şi rafinat, cu tapiţerie din piele. Scaunele din faţă includ suport lombar şi funcţie de masaj, pentru un nivel suplimentar de confort, iar  finisajul  detaliilor  amplifică senzaţia de stil sofisticat. O serie de caracteristici inteligente şi tehnologii inovatoare îţi oferă control complet: de la consola de bord 12.3" cu instrumente digitale şi ecran tactil  8", la  modemul încorporat FordPass Connect  şi o serie de servicii  disponibile prin sistemul  SYNC 3. Fiecare element a fost conceput pentru a-ţi face deplasarea cât mai plăcută.


Cheia către o lume mai bine conectată

Ford Puma este disponibil cu modemul FordPass Connect ***. Sistemul oferă o gamă largă de avantaje inestimabile, inclusiv WiFi**** LTE de până la 4G pentru până la zece dispozitive şi informaţii de trafic în timp real ***** trimise direct la sistemul de navigaţie prin satelit integrat în maşină. Informaţiile locale privind riscurile, afişate ca simboluri de avertizare în consola de bord, te informează cu privire la orice obstacole de care te-ai putea apropia, iar în eventualitatea unui accident, FordPass Connect va efectua chiar şi un eCall la serviciile de urgenţă, comunicând localizarea vehiculului tău.


Descarcă aplicaţia FordPass pentru a avea acces la mai multe funcţii

FordPass Connect devine şi mai puternic atunci când este conectată cu un smartphone prin aplicaţia FordPass. După conectare, vei debloca o serie de funcţii noi, inovatoare. De exemplu, poţi utiliza telefonul pentru a localiza vehiculul tău şi pentru a-l bloca sau debloca de la distanţă. Poţi monitoriza nivelul combustibilului, kilometrajul şi presiunea din anvelope şi poţi obţine alerte privind starea de funcţionare a vehiculului, direct pe telefon. De asemenea, poţi programa funcţia de navigaţie prin satelit trimiţând o destinaţie direct de pe telefon către vehicul.


Consolă de bord personalizată

Un punct central unic al interiorului Puma este noua consolă de bord digitală. Acest ecran LCD color, inteligent, de 12.3", utilizează o tehnologie  care permite ecranului să se curbeze odată cu planşa de bord a vehiculului, rezultatul fiind un interior perfect cursiv. Informaţiile sunt afişate cu mare acuratete, utilizând pictograme intuitive şi uşor de citit şi îşi schimbă culoarea şi configuraţia pentru a se potrivi cu modul de deplasare selectat. 

De asemenea, puteţi stabili şi ce informaţii să fie afişate cu prioritate, inclusiv alertele de navigare, putând şi programa presetările preferate pentru fiecare şofer în parte. 

Hands-free cu SYNC 3 

Ford SYNC 3 este un sistem avansat de ultimă generaţie, care îţi permite să rămâni conectat şi să controlezi telefonul, muzica şi sistemul de navigaţie prin comenzi vocale. Poţi chiar să afişezi lista restaurantelor locale, doar spunând  “I’m hungry”(„Îmi este foame”). De asemenea, sistemul îţi poate citi cu voce tare mesajele text. Ecranul tactil color răspunde la gesturi de strângere şi glisare pentru navigare intuitivă. SYNC 3 se conectează, de asemenea, la Apple CarPlay şi la Android Auto, iar Applink te ajută să accesezi unele dintre aplicaţiile preferate de pe smartphone-ul tău. 

Muzica, aşa cum ar trebui să se audă 

Oricare ar fi gusturile tale, muzica merită să sune aşa cum a intenţionat artistul. Exact la aceasta te poţi aştepta de la noul Ford Puma. De ce? Deoarece este disponibil cu sistemul B&O. Un sistem audio de 575 W, premium, proiectat şi reglat  pentru acest model de către specialiştii în acustică de la B&O. Această configuraţie puternică şi bogată, cu 10 difuzoare, include un subwoofer încorporat inteligent în peretele despărţitor din spate, astfel încât niciunul dintre spaţiile de încărcare ale modelului Puma să nu fie compromis. Aşa că, dai volumul mai tare şi te bucuri de trupele şi piesele favorite în sala de concerte din interiorul maşinii tale.

Scaune cu funcţie de masaj lombar 

În noul Ford Puma scaunele şoferului şi ale pasagerului din faţă sunt îmbunătăţite cu o funcţie de masaj lombar, pentru confort şi suport suplimentar. Activate la apăsarea unui buton, setările de masaj reglabile cu 3 moduri de funcţionare, revitalizează muşchii obosiţi – funcţie ideală pentru călătorii mai lungi.




Băuturi vărsate? Urme de noroi? Nicio problemă. 

Viaţa în oraş poate fi agitată. Se pot vărsa băuturi, iar pe tălpile ude poţi aduce noroi şi murdărie în interiorul maşinii. Iar tu nu eşti una dintre persoanele obsedate ca maşina să fie întotdeauna imaculată. De aceea, am creat noi modele de scaune pentru vehiculul tău Puma, încorporând huse de scaune complet detaşabile în faţă şi în spate. Husele scaunelor pot fi spălate la maşina de spălat rufe şi sunt prevăzute cu un fermoar integrat, ceea ce le face mai uşor de dat jos atunci când este necesar. Sau, dacă simţi nevoia unei schimbări, este disponibilă o selecţie suplimentară de huse cu fermoar, ca accesorii opţionale.

Lasă lumina să pătrundă

Ford Puma este disponibil cu un plafon panoramic care înlocuieşte în întregime panoul din oţel al plafonului. Acesta lasă să pătrundă lumina în maşină, pentru a crea un interior luminos şi aerisit. Jumătatea frontală este acţionată electric şi poate culisa în spate, iar parasolarele retractabile de pe întreaga lungime permit deschiderea geamului pentru a te bucura de aer curat în timp ce eşti protejat de soare.


 

 

 

 

Performanţă

O nouă eră a vehiculelor electrice hibride este aici, iar Ford Puma întruchipează această nouă direcţie. Motoarele hibride EcoBoost  disponibile pentru modelul Puma oferă performanţe remarcabile, împreună cu o economie impresionantă de combustibil şi valori vizibil mai mici ale emisiilor de CO2 faţă de  motoarele convenţionale pe benzină.

Ce este Hibrid? 

Tehnologia EcoBoost Hybrid de la Puma integrează un mic motor electric cu o baterie de 48 de volţi pentru a ajuta la îmbunătăţirea eficienţei. EcoBoost Hybrid nu poate fi condus numai cu energie electrică;  în schimb, motorul electric oferă asistenţă suplimentară motorului pe benzină atunci când este necesar, ajutând atât la mărirea distanţei de deplasare a vehiculului tău, cât şi la reducerea emisiilor.

Nu este necesar să conectezi Puma la o sursă de alimentare externă, deoarece bateria de 48 de volţi care alimentează motorul electric este reîncărcată în timp mersului. Frânarea regenerativă funcţionează prin redirecţionând energia din timpul frânării, înapoi către bateria motorului hibrid.

Performanţă premiată

Curat nu trebuie să însemne compromis. Motorul pe benzină Ford 1.0 l EcoBoost a câştigat de şase ori premiile Motorul Internaţional al Anului. Disponibil pe modelul Puma în varianta opţională hibrid de 125 CP sau 155 CP. Atfel,  te vei bucura de toate performanţele lipsite de compromis pe care le-ai  aştepta de la un motor convenţional de 1.5 l, dar cu un consum  mediu de combustibil mai bun şi emisii CO2 reduse  – făcându-l nu numai mai curat pentru mediu, dar şi mai economic în privinţa costurilor de funcţionare!



Transmisie manuală 6 trepte

Transmisia manuală 6 trepte a modelului Puma a fost optimizată pentru a face schimbarea vitezelor mai uşoară, mai precisă şi mai silenţioasă. Aceasta a fost special concepută pentru a îmbunătăţi dinamica condusului şi în acelaşi timp pentru a reduce consumul de combustibil păstrând performanţele maşinii.



 

Experienţa la volan

Ford Puma dispune de o serie de funcţii inovatoare, concepute să îţi îmbunătăţească plăcerea de a conduce. Cum ar fi Moduri de Condus Selectabile şi Ford Co-Pilot 360, un set impresionant de tehnologii concepute pentru asistenţă, şi care ajută la gestionarea accelerării, frânării şi chiar a direcţiei. Acestea includ Tempomatul adaptiv, Sistemul de asistenţă pre-coliziune şi Sistemul de asistenţă pentru manevre de evitare, toate acestea supraveghează vigilent drumul din faţă şi te avertizează cu privire la potenţiale pericole.

Asistentul tău personal din timpul condusului

Ford Co-Pilot 360 combină o gamă de tehnologii care, împreună, fac experienţa de condus mai confortabilă şi mai plăcută ca niciodată. De exemplu, Tempomatul adaptiv îţi reglează în mod automat viteza de deplasare în funcţie de viteza vehiculului din faţă. Sistemul poate chiar să recunoască indicatoarele de viteză şi să regleze viteza în mod corespunzător.



Un tempomat mai inteligent

Tempomatul adaptiv îţi reglează viteza de deplasare în funcţie de viteza vehiculului din faţă. Introduci viteza la care vrei să te deplasezi şi distanţa dorită faţă de vehiculul din faţă, iar Tempomatul adaptiv va menţine automat distanţa prestabilită.




O direcţie ce reacţionează mai bine în situaţii de urgenţă

Sistemul de asistenţă la viraje te ajută să virezi pe lângă vehiculele oprite sau care sunt lente, pentru a evita coliziunile. Sistemul utilizează un radar şi o cameră video pentru a detecta vehiculele din faţă care se deplasează mai lent sau care staţionează. Se oferă asistenţă la virajele de urgenţă pentru a te ajuta să eviţi un vehicul în cazul în care coliziunea este iminentă. Tehnologia se activează dacă nu exista spaţiu suficient pentru frânare şi dacă şoferul iniţieză o alta acţiune de evitare.



Dinamici de condus, adaptate pentru tine

Personalizează-ţi experienţa de condus utilizând Modurile de condus selectabile prin modificarea răspunsului pedalei de acceleraţie, a direcţiei şi chiar a comportamentului schimbătorului de viteze pentru a se potrivi stilului tău de condus. Există cinci moduri diferite care includ Normal, ECO, Sport, Slippery şi Trail. În funcţie de modul de deplasare selectat, informaţiile cheie sunt afişate prin intermediul consolei de bord de 12.3", iar tema si culoarea instrumentelor de bord se modifică reflectând modul de condus selectat.



Parchează mai uşor

Borne, biciclete, ziduri mici… Camera video spate îţi afişează tot ce se află în spatele maşinii pe un ecran integrat în consola centrală. Pe lângă obiectele pe care le-ai putea omite, sistemul afişează în plus linii virtuale pentru a te ajuta să parchezi şi în cele mai înguste spaţii. Camera se activează automat atunci când selectezi treapta de marşarier.



... sau lăsă Puma să parcheze 

Parcarea pe o stradă aglomerată sau într-un spaţiu îngust poate fi dificilă. Cu sistemul de Asistenţă Activă la Parcare, Ford Puma îţi uşurează situaţia mai mult decât ai putea crede. Odată activat, sistemul poate identifica un spaţiu de parcare adecvat, apoi te poate direcţiona automat în acel spaţiu. Acelaşi sistem te poate dirija chiar şi la ieşirea din spaţiile de parcare. Tu nu trebuie să controlezi decât pedala de acceleraţie, frâna şi schimbătorul de viteze.


Te ajută să te deplasezi în direcţia corectă

Alerta privind sensul de mers incorect utilizează o cameră orientată în faţă şi informaţii de la sistemul de navigaţie pentru a detecta dacă te deplasezi în sensul incorect al traficului. În cazul în care conduci în sensul incorect, sistemul te avertizează vizual şi auditiv astfel încât să te poţi opri să iei măsurile necesare.




Faruri care te ajută să vezi în viraje

Farurile cu tehnologie LED  oferă un fascicul precis şi intens de lumină strălucitoare. Aceste faruri includ şi luminile de întâlnire , precum şi cele pentru viraje ce ilumineaza interiorul unghiurilor de drum atunci când există o rotaţie a volanului de peste 30 de grade.





O pereche de ochi în plus

Sistemul de Asistenţă pentru unghiul mort (BLIS) utilizează senzori RADAR pentru a identifica vehiculele care se pot afla în unghiul mort. Aceştia sunt amplasaţi pe ambele părţi ale modelului tău Puma şi te avertizează prin intermediul unei lumini portocalii afişată în mod vizibil în oglinda laterală de pe partea corespunzătoare.




Sesizează vehiculele când vă deplasaţi în marşarier 

Alerta la intersectarea cu traficul face parte din sistemul de asistenta pentru unghiul mort, BLIS. Atunci când ieşi cu spatele dintr-un loc de parcare şi ai vizibilitate redusă asupra situaţiei traficului, alerta la intersectarea cu traficul poate detecta vehiculele care se apropie emiţând un sunet de avertizare. Aceasta tehnologie declanşează şi o lumină în oglinda retrovizoare exterioară (stânga sau dreapta, în funcţie de direcţia din care se apropie vehiculele).


Detectează semnele de circulaţie pe care le-ai putea rata

Indiferent dacă semnele sunt pe marginea drumului sau deasupra acestuia, permanente sau temporare, Sistemul de recunoaştere a indicatoarelor rutiere le poate identifica. O pictogramă cu semnul respectiv de limitare a vitezei sau de interzicere a depăşirii apare pe panoul de bord şi se schimbă de fiecare dată când pătrunzi într-o zonă cu o limită nouă.



 

Siguranţă

Începând prin alertarea privind potenţiale pericole de coliziune, la sisteme inteligente care te ajută să menţii tracţiunea şi stabilitatea: siguranţa ta este preocuparea noastră. Acesta este motivul pentru care Ford Puma este dotat cu tehnologii inteligente de asistenţă, toate concepute pentru a te ajuta şi a te proteja pe tine, familia ta şi ceilalţi participanţi la trafic.

Un sistem care poate ajuta la protejarea pietonilor 

Asistenţa la pre-coliziune, cu funcţia de detectare a pietonilor, utilizează o tehnologie cu cameră pentru a scana drumul din faţă. În cazul unui pericol de coliziune cu un vehicul, un pieton sau un biciclist, sistemul te va avertiza. Dacă nu reacţionezi la timp, sistemul poate aplica în mod automat forţa totală de frânare pentru a ajuta la reducerea gravităţii unei coliziuni frontale, sau chiar la evitarea ei.



Măreşte la maximum frânarea în caz de urgenţă 

Sistemul de asistenţă pentru frânarea de urgenţă este conceput pentru a recunoaşte o situaţie în care este necesară frânarea de urgenţă şi optimizează presiunea din sistemul de frânare, pentru a asigura o putere maximă de oprire.




Avertizare timpurie în cazul unei pene

Dacă detectează că vreuna dintre anvelope începe să piardă presiune în timpul deplasării, Sistemul de monitorizare a presiunii din anvelope vă avertizează prin aprinderea unei pictograme pe panoul de bord.





Vă oferă control deplin 

Controlul electronic al stabilităţii monitorizează constant progresul vehiculului tău. Folosind senzori avansaţi de la sistemul de antiblocare a frânelor şi Sistemul de control al tracţiunii, acesta poate detecta când un vehicul pierde aderenţă şi poate aplica automat un impuls de frânare pe fiecare roata in parte, pentru a ajuta la stabilizarea maşinii.



Aderenţă maximă, cu efort minim

Un Sistem avansat de control al tracţiunii elimină alunecarea în exces a roţilor şi îţi asigură cea mai bună aderenţă, performanţă şi stabilitate atunci când ai nevoie. Sistemul monitorizează şi reglează  încontinuu puterea trimisă la roţile individuale ale vehiculului, asigurând contactul şi aderenţa maxime atunci când accelerezi.



 

Utilitate

 Viaţa modernă necesită adesea o abordare inventivă a modului în care ocupi spaţiul. Cu cea mai bună capacitate de încărcare , dar fără compromiterea clasei, Ford Puma adoptă acest mod de gândire. 

Pe lângă  prezenţa impunătoare, exteriorul frumos sculptat al modelului Puma este echilibrat prin funcţionalitate atent gândită - oferă versatilitate reală prin cadrul detaliilor designului său.

Cu adevărat ordonat! 

Spaţiul de încărcare al modelului Puma include un compartiment de încărcare nou şi inovator - MegaBox. Suplimentar spaţiului  de depozitare de 80 litri poate acomoda articole de până la 115 cm înălţime, dacă este necesar. MegaBox dispune şi de o husa impermeabilă şi un dop de scurgere, facilitând curăţarea cu apă şi asigurând spaţiul ideal pentru depozitarea cizmelor ude sau a echipamentului sportiv.



Tot spaţiul necesar 

Indiferent de dotările opţionale pe care le alegi, Ford Puma îţi oferă întregul spaţiu de încărcare de care ai nevoie. Scaunele din spate pot fi divizate 60/40 pentru a mări la maximum versatilitatea şi se pot rabata chiar complet pentru a-ţi oferi mai mult spaţiu pentru bagaje atunci când ai nevoie.



Raft adaptiv pentru colete

Ford Puma dispune de un raft adaptiv pentru colete, care nu este fixat pe cel de-al doilea rând de scaune, ci  se ridică odată cu hayonul, ceea ce înseamnă că îşi poate ajusta poziţia pentru a face spaţiu pentru obiecte mai mari.





Nu mai cauţi cheile

Hayonul hands-free face ca accesul la compartimentul de încărcare al modelului Puma să fie uşor, chiar şi atunci când ai mâinile ocupate. Având brelocul KeyFree în buzunar sau în geantă, utilizezi pur şi simplu o mişcare uşoară a piciorului sub centrul barei de protecţie din spate, iar haionul se va ridica fără să atingeţi nimic. De asemenea, acesta poate fi deschis şi închis şi în timp ce te afli în interiorul maşinii.



 

 

Te asteptăm în noua locaţie
BDT Group!

Șoseaua București-Ploiești nr. 42-44