• TOURNEO COURIER

TOURNEO COURIER

Compact şi elegant, versatil şi cu un consum redus, dotat cu numeroase caracteristici şi tehnologii inovatoare: noul Ford Tourneo Courier poate fi tot ceea ce îţi doreşti de la o maşină. 

NOUL FORD TOURNEO COURIER

Vrei utilitate, spaţiu şi consum redus. Doreşti confort, stil şi tehnologie. Dar poţi avea toate acestea într-o maşină care să fie şi accesibilă? 

Este posibil, dacă acea maşină este un vehicul inteligent. Acest vehicul compact şi spaţios oferă loc suficient pentru persoane, putând, de asemenea, transporta şi bagajele tuturor. Spaţiul interior poate fi folosit la maximum cu ajutorul scaunelor flexibile, în timp ce spaţiul de depozitare şi caracteristicile inteligente fac mai uşoară organizarea şi aşezarea tuturor bunurilor tale. 

Gama de tehnologii avansate include Ford SYNC cu comandă vocală, care îţi oferă posibilitatea de a prelua şi de a efectua apeluri telefonice în modul hands-free. Sistemul poate chiar citi cu voce tare mesajele text pe care le primeşti. 

Şi, indiferent dacă alegi un motor diesel cu consum redus de 1,5 sau 1,6 l, sau alegi motorul nostru premiat pe benzină EcoBoost de 1,0 l, vei conduce unul dintre cele mai economice vehicule. 

Compact şi elegant, versatil şi cu un consum redus, dotat cu numeroase caracteristici şi tehnologii inovatoare: noul Ford Tourneo Courier poate fi tot ceea ce îţi doreşti de la o maşină. 
 

Buy-back. Trade-In

Stil practic

Designul Tourneo Courier a fost influenţat de patru obiective principale: să îţi ofere toate beneficiile practice ale unui vehicul pentru pasageri, să te menţină în siguranţă şi să ofere confort, să includă doar tehnologiile cele mai utile şi să asigure o maşină accesibilă ca preţ şi economică la condus.

O gamă de culori moderne: pe care o preferi?
 

Blazer-Blue
Deep Impact Blue

Iceberg

Magnetic

Moondust Silver

Panther Black

Race Red

Tectonic Silver

Venice Red

 

 
 

Buy-back. Trade-In

Tot ceea ce ai nevoie de la o maşină.

Maşina este o parte importantă a vieţii tale, deci trebuie să te simţi în ea ca acasă. Maşina ta trebuie să îndeplinească toate rolurile pe care i le dai. Şi pe lângă a fi confortabilă şi flexibilă, maşina trebuie să facă fiecare călătorie uşoară şi plăcută. Află cum poate Tourneo Courier să îndeplinească toate aceste condiţii.
 

Tehnologia condusului

Rolul tehnologiei este întotdeauna acela de a-ţi oferi mai mult timp, de a te ajuta să te concentrezi asupra unor lucruri mai importante şi de a-ţi face viaţa mai uşoară. Iar în cazul noului Tourneo Courier, fiecare sistem, caracteristică sau mecanism este proiectat exact pentru acest scop.
 
Ford SYNC cu Asistenţă de Urgenţă
 
Ford SYNC îţi permite să controlezi muzica şi să iniţiezi sau să preiei apeluri de pe telefonul mobil, utilizând comenzi vocale directe şi simple. De exemplu, dacă „acasă” este înregistrat ca număr de contact în agenda telefonului mobil, este de ajuns să rosteşti: „Apel acasă”, iar sistemul va apela automat numărul respectiv. Poţi utiliza comenzile vocale pentru a reda melodii de pe o unitate USB sau MP3/iPod® ori atunci când redai în flux melodii de pe un telefon compatibil Bluetooth®. Sistemul poate chiar citi cu voce tare mesajele text pe care le primeşti.

*Marca şi siglele Bluetooth® sunt oferite şi deţinute de Bluetooth SIG Inc şi orice utilizare a acestor mărci de către Ford Motor Company Limited şi de către companiile sale partenere se face în baza unei licenţe. Alte mărci înregistrate şi denumiri comerciale aparţin proprietarilor lor.

 
Tempomat cu dispozitiv ajustabil de limitare a vitezei

Tempomatul îţi permite să stabileşti o viteză pe care ulterior o menţine până când frânezi sau accelerezi. Cu ajutorul comenzilor de pe volan poţi ajusta, de asemenea, viteza în timp ce conduci. În plus, dispozitivul ajustabil de limitare a vitezei te ajută să menţii vehiculul în limita de viteză prestabilită pe care o selectezi. Pe lângă faptul că te va ajuta să economiseşti combustibil, sistemul poate, de asemenea, minimiza posibilitatea să depăşeşti limita de viteză. Pe lângă beneficiile practice, ambele tehnologii pot face ca lungile deplasări pe autostradă să fie mai relaxante. companiile sale partenere se face în baza unei licenţe. Alte mărci înregistrate şi denumiri comerciale aparţin proprietarilor lor.

 
Cameră video pentru vizualizare spate

Marşarier mai simplu
Stâlpi opritori, pubele, ziduri joase… Camera video pentru vizualizare spate îţi arată tot ce se află în spatele autovehiculului pe un ecran integrat în consola centrală şi se activează automat atunci când selectezi marşarierul. Sistemul afişează, de asemenea, ghidaje virtuale pentru a te ajuta să parchezi chiar şi în spaţii înguste.


 
Senzori pentru parcarea cu spatele
 
Senzori care facilitează procedura de parcare
Senzorii de distanţă la parcare te ajută să determini distanţa dintre vehiculul tău şi orice fel de obstacol din spate. Atunci când detectează un obiect, senzorii emit o avertizare sonoră care se intensifică cu cât te apropri mai mult de un obstacol.



 
Navigaţie prin satelit
 
Sistemul integrat de navigaţie se asigură că ajungi la destinaţie
Un sistem de navigaţie prin satelit complet integrat, cu ecran color de 5” şi sistem audio DAB pentru comenzi vocale clare. Sistemul răspunde la viteză în timp real şi la cele mai recente condiţii de trafic, oferind cele mai precise informaţii despre ora estimată a sosirii şi despre drum.


 

Confort

Uneori, detaliile fac diferenţa. Iar cu o serie de caracteristici ingenioase, tehnologii avansate şi depozitare inteligentă, tu împreună cu pasagerii vă veţi bucura de aceste diferenţe de fiecare dată când vă deplasaţi în vehiculul tău Tourneo Courier.
 
Depozitare ingenioasă
 
Un loc pentru toate obiectele
Cabina este concepută în aşa fel încât să poată fi folosit fiecare milimetru pătrat de spaţiu, inclusiv cel de deasupra celor două scaune din faţă, unde vei găsi un raft de depozitare mare, dar discret.



 
Cea mai bună organizare a locurilor din clasa sa
Confortabil, spaţios şi flexibil
Scaunele din Tourneo Courier sunt relaxante şi confortabile, fiind practice şi durabile în acelaşi timp. Designul lor le face, de asemenea, extrem de flexibile. De exemplu, scaunele din spate, se pot diviza 60/40 şi se pot „plia şi răsturna” înainte în zona picioarelor, creând spaţiu suplimentar pentru bagaje.
 



Capac portbagaj reglabil
Înconjurat de spaţiu
Atunci când te faci comod în interiorul cabinei, vei avea imediat un sentiment de spaţiu interior generos: loc pentru tine, pasagerii tăi şi bagajele tuturor.
 




Docul MyFord
Bagajele tale sunt uşor de organizat
Este uşor să profiţi la maximum de spaţiul din portbagaj, cu ajutorul capacului de portbagaj reglabil. În poziţia superioară, capacul oferă un spaţiu pentru bagaje mai are decât multe alte maşini. În poziţia de mijloc, acesta poate separa obiecte mari sau grele de cele mici. De asemenea, poţi sprijini tava pe scaunele din spate pentru a lăsa spaţiu deschis pentru orice ai nevoie să transporţi.

 
Consolă centrală supradimensionată
Stocare inteligentă pentru toate dispozitivele tale
Docul MyFord este conceput pentru a ţine navigatorul, smartphone-ul sau playerul MP3 şi este prevăzut şi cu un port USB.
 




Cel mai mare confort pentru şofer din clasa sa
Spaţiu de depozitare mai mare, la îndemână
O consolă centrală mare îţi permite să păstrezi toate obiectele de călătorie „esenţiale”, la îndemână şi ferite de vedere. Există spaţiu pentru orice obiect de mărime A4 (de exemplu dosare, tablete şi cărţi) iar de fiecare parte a consolei există suporturi pentru băuturi.
 


Volan reglabil pe adâncime / înclinare
Fă-te comod
Excursii scurte, călătorii lungi: te vei simţi întotdeauna confortabil la volan. Scaunul şoferului este reglabil în 6 moduri, include întindere rotativă şi reglare pe înălţime, şi poate include, de asemenea, un suport lombar reglabil, plus o cotieră interioară. În plus, puteţi alege perne încălzite pentru tine şi pasagerii tăi, care îşi pot ajusta scaunul în patru moduri diferite.
 
 
Sistem de sunet
 
O coloană sonoră minunatăConceput pentru a căuta cel mai puternic semnal radio şi a oferi cea mai buna calitate a sunetului în mişcare, sistemul audio avansat poate include difuzoare în partea din faţă şi din spate a maşinii, precum şi în stâlpii de pe fiecare parte. Indiferent ce muzică preferi, şi dacă o redai de pe un stick USB sau sistemul de divertisment al maşinii, Tourneo Courier este un loc minunat pentru a o asculta.




Ştergătoare automate pentru geamuri
Ştergătoare care se reglează automat, în funcţie de ploaie
Ştergătoarele de parbriz cu senzor de ploaie se activează în secunda în care detectează stropi de apă pe parbrizul autovehiculului, apoi îşi reglează viteza pentru a face faţă oricăror condiţii meteo. Poţi alege unul dintre cele şase niveluri de sensibilitate, care determină cât de multă umiditate trebuie să se acumuleze înainte ca ştergătoarele să intre în acţiune pentru a o îndepărta. Ştergătoarele cu senzor de ploaie sunt disponibile ca dotare opţională cu farurile automate

 
 
Faruri automate
Faruri care se aprind automat atunci când este necesarTourneo Courier este prevăzut cu senzori care detectează scăderea luminii când începe să se întunece sau la schimbarea bruscă a condiţiilor de iluminare. De exemplu, când intri într-un tunel. Atunci se activează farurile cu acţionare automată, care pot simplifica şi mări nivelul de siguranţă al condusului. Farurile automate sunt disponibile ca dotare opţională cu ştergătoarele cu senzor de ploaie.

 
Sistemul de alimentare Ford Easy-Fuel
Ford Easy-Fuel, pentru alimentări fără probleme
Acesta face să fie practic imposibilă alimentarea greşită a autoutilitarei, deoarece duza pompei pur şi simplu nu se va potrivi. Şi pentru că Easy-Fuel este un sistem fără buşon, nu vei mai avea de-a face niciodată cu un buşon murdar.


 
 
Parbriz încălzit Quickclear
Curăţaţi parbrizul rapid cu Quickclear
Această dotare inteligentă este creată pentru a-ţi permite să porneşti rapid în dimineţile geroase. Trebuie doar să apeşi pe un buton, iar sistemul poate să dezgheţe parbrizul în câteva secunde, chiar şi la temperaturi negative.


 

Control electronic automat al temperaturii
Setează temperatura dorită
Cu ajutorul dotării opţionale – Sistemul de climatizare automată (EATC), selectează pur şi simplu temperatura interioară dorită, iar sistemul o va menţine cu ajutorul sistemului avansat de climatizare.
 


 
Haion spate
 
Haion acţionat prin apăsare de buton
Trebuie doar să apeşi un buton sub mânerul uşii şi haionul se ridica fără efort pentru a-ţi oferi acces la compartimentul de bagaje şi zona pasagerilor din spate.

Buy-back. Trade-In

Performanţă şi economie de combustibil: bucură-te de amândouă

Este bine întotdeauna să ai la dispoziţie performanţă, dar nu la orice preţ. Aşadar, motoarele puternice diesel şi pe benzină ale Tourneo Courier sunt, de asemenea, proiectate pentru a oferi o economie de combustibil pe care o vei observa rapid.
Motoarele diesel inovatoare şi motoarele pe benzină revoluţionare pot reduce opririle pentru alimentare (şi facturile de combustibil). Exteriorul maşinii este conceput pentru a îmbunătăţi aerodinamica, ceea ce poate ajuta, de asemenea, economia de carburant. Şi alte tehnologii duc la economii suplimentare, în timp ce intervalele lungi de service pot aduce, de asemenea, economii de costuri.

 
 

Intervale de service lungi pentru costuri reduse

Fiecare piesă şi componentă a noului Tourneo Courier este proiectată să maximizeze rezistenţa şi să funcţioneze mai mult fără să necesite întreţinere. De aceea, intervalele de service sunt stabilite la 30.000 de km sau la 1 an.


 




 

Folosiţi mai puţin combustibil cu funcţia Auto-Start-Stop

Atunci când maşina ta se opreşte la semafor sau când aştepţi într-o coloană, această tehnologie opţională poate opri automat motorul (fără a opri însă alimentarea sistemelor esenţiale, precum ventilaţia, radioul şi Ford SYNC). De îndată ce eşti gata să pleci de pe loc, apasă pedala de ambreiaj şi selectează prima treaptă de viteză, ca de obicei, iar sistemul porneşte din nou motorul. Sistemul Auto-Start-Stop este deosebit de eficient în oraşe, unde poate reduce consumul de combustibil cu până la 10% (mediu urban).
 



 

Manevre şi viraje fără eforturi

Sistemul de direcţie asistată electric (EPAS) se reglează automat pentru a permite virarea mai simplă şi mai uşoară, atunci când parchezi într-un spaţiu restrâns şi virarea mai fermă, pentru mai mult control pe autostradă. Spre deosebire de servodirecţia convenţională, care funcţionează continuu şi consumă energie şi combustibil, sistemul nostru EPAS funcţionează numai atunci când este necesar, sporind economia de combustibil.


 



 

O maşină care este uşor de întors

Tourneo Courier are o rază de bracaj mică, ceea ce contribuie la reducerea stresului în cazul efectuării unor manevre pe străzi înguste şi aglomerate. Cu doar 2,6 rotiri ale volanului între cele două puncte de blocare, maşina va avea nevoie de numai 10,55 m pentru a întoarce.

Buy-back. Trade-In

Reconfortant din toate punctele de vedere

Facilitează pornirile în rampă, apelează serviciile de urgenţă în locul tău, oferă o aderenţă mai bună, te anunţă în cazul în care o anvelopă pierde din presiune: tehnologiile Tourneo Courier pot face toate acestea pentru tine şi mai mult decât atât. Maşina este, de asemenea, echipată cu o serie de sisteme de siguranţă şi securitate avansate, toate proiectate pentru a ajuta atât la protejarea ta, cât şi a vehiculului.
 

Un plus de control în cazul pornirilor în rampă

Sistemul de asistenţă la pornirea din rampă împiedică temporar alunecarea în spate sau în faţă, atunci când porneşti din pantă. Sistemul funcţionează prin menţinerea presiunii la nivelul sistemului de fânare pentru un interval suplimentar de 2,5 secunde, asigurându-ţi mai mult timp şi control atunci când muţi piciorul de pe pedala de frână pe cea de acceleraţie. Acest sistem este, de asemenea, util când opreşti şi porneşti autovehiculul pe suprafeţe alunecoase.

 



Aderenţă maximă cu efort minim

Un sistem avansat de control al tracţiunii (TCS) elimină alunecarea în exces a roţilor şi îţi asigură cea mai bună aderenţă, performanţă şi stabilitate, atunci când ai mai mare nevoie. Sistemul monitorizează încontinuu şi ajustează puterea livrată roţilor individuale ale vehiculului, asigurând contact şi aderenţă maxime, atunci când accelerezi.
 

Controlul electronic al stabilităţii te ajută să menţii controlul asupra autovehiculului, indiferent de condiţii

Controlul electronic al stabilităţii (ESC) monitorizează în mod constant deplasarea utilitarei, detectează orice abateri de la traseul ales (dacă vehiculul începe să patineze, de exemplu) şi corectează automat poziţia de drum. Sistemul este creat pentru a te ajuta să menţii controlul asupra autoutilitarei şi, în plus, te poate ajuta să reduci distanţa de frânare în caz de urgenţă.

 

Te avertizează dacă pneurile pierd presiune

Întotdeauna este important să menţii presiunea corectă în pneuri, pentru a te ajuta să economiseşti combustibil, să protejezi pneurile şi să fii în siguranţă. De aceea, senzorii monitorizează constant fiecare roată şi te alertează dacă apare o problemă, astfel încât să poţi trage pe dreapta, să verifici, să umflii pneul sau să schimbi roata. 

 

Menţinerea în siguranţă pe banda de rulare a remorcii

Funcţia de Asistenţă la stabilizarea remorcii (TSA) detectează „şerpuirea” sau balansarea remorcii şi reduce viteza maşinii tale până când problema dispare, făcând ca remorcarea să fie mai controlată. Sistemul încetineşte vehiculul, reducând cuplul motorului şi crescând treptat presiunea frânelor pe toate roţile.
 

Putere suplimentară pentru frânare de urgenţă

Sistemul de asistenţă la frânarea de urgenţă (EBA) ajută maşina să atingă eficienţa de frânare maximă, în cazul unei situaţii de urgenţă. Sistemul detectează presiunea aplicată de şofer pe pedala de frână şi creşte automat această presiune, dacă este cazul. Pentru a reduce şi mai mult distanţa de oprire, noul sistem de intensificare hidraulică spate oferă o presiune de frânare suplimentară pe frânele din spate în timpul opririi de urgenţă, atunci când sistemul ABS este activat.
 

Protecţie continuă împotriva răsturnării

Reducerea efectului de răsturnare (ROM) monitorizează şi identifică condiţiile de condus periculoase, care ar putea duce la răsturnarea maşinii tale. În acel moment, sistemul declanşează ESP pentru a interveni, pentru a controla viteza şi pentru a redobândi stabilitatea.
 

Airbaguri pentru şofer, pasager, laterale şi tip cortină

Tourneo Courier este disponibil cu airbaguri tip cortină, pentru şofer, pasager şi laterale. De asemenea, senzori avansaţi sunt poziţionaţi în puncte cheie în vehicul, pentru a asigura o reacţie rapidă şi controlată.
 

Porţi centura de siguranţă?

Centuri de siguranţă spate în trei puncte, cu retractoare, sunt montate ca standard, iar pentru a asigura că toată lumea este în siguranţă, maşina emite un memento sonor până la fixarea centurii.

 

Ajutor pentru menţinerea copiilor în siguranţă

Dacă există copii la bord, poţi dispune montarea de puncte ISOFIX pentru fixarea scaunului pentru copii pentru cele două scaune dinspre exterior de pe rândul al doilea.

Buy-back. Trade-In

Te asteptăm în noua locaţie
BDT Group!

Șoseaua București-Ploiești nr. 42-44